Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru DE DINAINTE

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 190 pentru DE DINAINTE.

George Topîrceanu - Poșta redacției

... odată, L-a dat iubitei pe furiș... De-aceea fără supărare Noi îți întindem mâna, frate: A tale crime literare Mai dinainte-ți sunt iertate... De vrei să publici versuri nule, Vreo nuveletă, un articol, — Noi am luat măsuri destule Să te scăpăm de-acest pericol. Consemnul nostru e teribil: S-aduci întâi certificat Precum că ești inamovibil, — Profesor... popă... magistrat... Să-ți faci întâi o carieră, Ori ... mine ele m-au mâncat! Dar dacă simți arzând în tine Al artei foc nepotolit, Căldura "flăcării divine" Ce și pe mine m-au pârlit; De vrei ca vulgul să te-admire Și orice prost impertinent C-un zâmbet de compătimire Să-ți zică: bravo, ai talent! În existența ta pribeagă Tot singur, mândru și sărac, De vrei să lupți cu lumea-ntreagă Ca Cyrano de Bergerac; De-s în zadar a mele sfaturi Pe lângă visul tău, frumos Ca un castel cu zece caturi Din care cazi cu capu-n ... pierzi amicii și iubita Ș-un post la Universitate... Visând, în urmă, o baladă Cu munți, cu soare, și cu flori, Să tragi pe Lucifer de ...

 

Mihai Eminescu - Stam în fereasta susă

... Mihai Eminescu - Stam în fereasta susă Stam în fereasta susă de Mihai Eminescu Stam în fereasta susă Și izvoreau în taină, Cu-a lor de aur haină, A nopții stele mari. Se îmflă dinainte-mi De vânt deschisa carte Și literele-i moarte În lună joacă clar. Un râu, vezi, mișcă unda-i Cea visător-bolnavă, Un cântec în dumbravă, O ... cer albastru, Ce-aruncă-a ei icoană Pe-oglinda albă, plană, A lacului Meran. Și sună-n noaptea tristă Un cântec de copilă Și vântu-ntoarce-o filă Din cartea ce-am deschis. De

 

Ion Luca Caragiale - La Moși

... Ion Luca Caragiale - La Moşi La Moși de Ion Luca Caragiale 1900 Vagoane de tramvai galbene și albastre, tramcare, trăsuri boierești, căruțe mitocănești și biciclete și lume multă pe jos... De pe atâtea strade și căi, ca de pe atâtea brațe ale unui fluviu uriaș, se varsă ca-ntr-o mare zgomotoasă, pe bariera de la capul podului Târgului de Afară, valuri peste valuri de omenire. Precum este greu să se mai întâlnească două picături de apă o dată ce au apucat să intre fiecare după soarta ei în largul mării, așa ar fi și pentru două persoane să se mai ... foamea nu se poate astâmpăra cu o slabă suflare de vânt. A fost desigur o mare imprudență din partea acestei dame să plece de-acasă așa, trei ceasuri după dejun, fără să guste ceva, mai cu seama că, din cauză că se grăbea să nu scape ora de rendez-vous la pavilionul central, a dejunat așa de ușor: trei ouă răscoapte, o căpățână de miel cu borș, niște stufat, prune cu carne, friptură la tavă și salată de ...

 

Constantin Stamati - Bătrânul țăran și moartea

... Constantin Stamati - Bătrânul ţăran şi moartea Bătrânul țăran și moartea de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati Un bătrân prea istovit de nevoie și de trudă, Iarna, când era frig mare, sau toamna, pe vremea udă, Adunând puține lemne în codru cu depărtare, Le-au ridicat în spinare, Și abia ... și gâfâind, Și așa au grăit: „O, vai mie, ticălosul, ce să fac, cum să trăiesc, Și cum pot să împlinesc Câte se cer de la mine, și când toate îmi lipsesc. Biata babă, copilașii, goi, de foame hămesiți, Nu am pentru dânșii hrană, nu am cu ce să-i îmbrac. Iar zapciii făr’ de milă din casa mea nelipsiți Cer birul, cer boierescul și în multe părți mă trag, Încât de când m-am născut pân’ ce am îmbătrânit Nici de-o zi de bucurie eu nu m-am învrednicit! Deci, moarte, vin’ de mă scapă de o viață ticăloasă...â€� Abia cuvântă aceasta, și moartea, ce niciodată De lângă om nu lipsește, stă dinainte-i îndată Cu strălucita sa coasă Și zice: „Tu m-ai chemat, apoi, iată, am venit.â€� Bătrânul, știind că moartea nu iubește multă

 

Ivan Andreievici Krâlov - Bătrânul țăran și moartea

... Ivan Andreievici Krâlov - Bătrânul ţăran şi moartea Bătrânul țăran și moartea de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati Un bătrân prea istovit de nevoie și de trudă, Iarna, când era frig mare, sau toamna, pe vremea udă, Adunând puține lemne în codru cu depărtare, Le-au ridicat în spinare, Și abia ... și gâfâind, Și așa au grăit: „O, vai mie, ticălosul, ce să fac, cum să trăiesc, Și cum pot să împlinesc Câte se cer de la mine, și când toate îmi lipsesc. Biata babă, copilașii, goi, de foame hămesiți, Nu am pentru dânșii hrană, nu am cu ce să-i îmbrac. Iar zapciii făr’ de milă din casa mea nelipsiți Cer birul, cer boierescul și în multe părți mă trag, Încât de când m-am născut pân’ ce am îmbătrânit Nici de-o zi de bucurie eu nu m-am învrednicit! Deci, moarte, vin’ de mă scapă de o viață ticăloasă...â€� Abia cuvântă aceasta, și moartea, ce niciodată De lângă om nu lipsește, stă dinainte-i îndată Cu strălucita sa coasă Și zice: „Tu m-ai chemat, apoi, iată, am venit.â€� Bătrânul, știind că moartea nu iubește multă

 

Dimitrie Anghel - Domnu' Hube

... abia, așteptînd imboldul care să le trezească, tot amestecul ciudat de ființe, de biete vlăstare fragede, venite pe lume cine știe cum, odrasle ale ceasurilor de păcat ori ale clipelor de fericire, născuți din melancolii ori din voluptăți intense, hibride ale unor gîrbove senilități, cum puteau fi puse de acord vreodată în fața binefăcătoarei liniști ?... Anii curgeau și, ca un flux necontenit de valuri, nesimțit, generațiile vechi împingeau pe cele noi, copacul vieții tot alte foi schimba, și numai domnu' Hube sta neclintit și privea cu disperare la ... și să nu ți-o poți apropia ca să renaști și tu, poate fi ceva mai sfîșietor ? Tumultul însă creștea necontenit, căci într-o grămadă de copii, ca în pădurea fermecată cînd rupi o frunză și se trezesc toți copacii și încep să murmure, e de ajuns ca unul să deștepte întîiul glas. De-abia de-și lăsa pe mînă capul bătrînul pedagog ca să viseze la romantica lui țară, cîntată așa de duios în baladele tipărite în Lesebuch -ul ce-i sta dinainte, și tot visul trebuia să se destrame, toate elfele și cobolzii să dispară, tot norodul învechit al romantismului german să se reîntoarcă în țara lui

 

Mihai Eminescu - Glossă

... spera și nu ai teamă, Ce e val ca valul trece; De te-ndeamnă, de te cheamă, Tu rămâi la toate rece. Multe trec pe dinainte, În auz ne sună multe, Cine ține toate minte Și ar sta să le asculte?... Tu așează-te deoparte, Regăsindu-te pe tine, Când cu ... și nouă toate. Privitor ca la teatru Tu în lume să te-nchipui Joace unul și pe patru Totuși tu ghici-vei chipu-i, Și de plânge, de se ceartă, Tu în colț petreci în tine Și-nțelegi din a lor artă Ce rău și ce e bine. Viitorul și trecutul ... În prezent le-avem pe toate, Dar de-a lor zădărnicie Te întreabă și socoate . Căci acelorași mijloace Se supun câte există, Și de mii de ani încoace Lumea-i veselă și tristă; Alte măști, aceeași piesă, Alte guri, aceeași gamă, Amăgit atât de-adese Nu spera și nu ai teamă. Nu spera când vezi mișeii La izbândă făcând punte, Te-or întrece nătărăii, De ai fi cu stea în frunte; Teamă n-ai, căta-vor iarăși Între dânșii să se plece, Nu te prinde lor tovarăș Ce e val ...

 

Mihai Eminescu - Satira I

... eterna pace!... Dar deodat-un punct se mișcă... cel întâi și singur. Iată-l Cum din chaos face mumă, iară el devine Tatăl... Punctu-acela de mișcare, mult mai slab ca boaba spumii, E stăpânul fără margini peste marginile lumii... De-atunci negura eternă se desface în fășii, De atunci răsare lumea, lună, soare și stihii... De atunci și până astăzi colonii de lumi pierdute Vin din sure văi de chaos pe cărări necunoscute Și în roiuri luminoase isvorând din infinit, Sunt atrase în viață de un dor nemărginit. Iar în lumea asta mare, noi copii ai lumii mici, Facem pe pământul nostru mușunoaie de furnici; Microscopice popoare, regi, oșteni și învățați Ne succedem generații și ne credem minunați; Muști de-o zi pe-o lume mică de se măsură cu cotul, În acea nemărginire ne-nvârtim uitând cu totul Cum că lumea asta-ntreagă e o clipă suspendată, Că-ndărătu-i și ... găsi, cu al meu nume, adăpost a mele scrieri!" O, sărmane! ții tu minte câte-n lume-ai auzit, Ce-ți trecu pe dinainte, câte singur ai vorbit? Prea puțin. De ici, de colo de ...

 

Mihai Eminescu - Scrisoarea I

... eterna pace!... Dar deodat-un punct se mișcă... cel întâi și singur. Iată-l Cum din chaos face mumă, iară el devine Tatăl!... Punctu-acela de mișcare, mult mai slab ca boaba spumii, E stăpânul fără margini peste marginile lumii... De-atunci negura eternă se desface în fășii, De atunci răsare lumea, lună, soare și stihii... De atunci și până astăzi colonii de lumi pierdute Vin din sure văi de chaos pe cărări necunoscute Și în roiuri luminoase izvorând din infinit, Sunt atrase în viață de un dor nemărginit. Iar în lumea asta mare, noi copii ai lumii mici, Facem pe pământul nostru mușunoaie de furnici; Microscopice popoare, regi, oșteni și învățați Ne succedem generații și ne credem minunați; Muști de-o zi pe-o lume mică de se măsură cu cotul, În acea nemărginire ne-nvârtim uitând cu totul Cum că lumea asta-ntreagă e o clipă suspendată, Că-ndărătu-i și ... găsi, cu al meu nume, adăpost a mele scrieri!" O, sărmane! ții tu minte câte-n lume-ai auzit, Ce-ți trecu pe dinainte, câte singur ai vorbit? Prea puțin. De ici, de colo de ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Coada momițelor

... o moarte repede și fatală, Bufonii curții cinci muriră dodată. Bufon între momițe, în neamul somifier, Era un post prea mare, sarcină însemnată, Un fel de minister, Pe care trei partituri briga care de care Să-l poată însuși. Căci era post c-acelea! Poporul în mișcare Sta chestia să vază cum, ce fel va ieși. Pagonii și loricii ... lume toți bufonii; Și-și da mai dinainte Păreri și mari cuvinte Că au și isteciune, Și mare-nțelepciune, Și darurile toate, un soi tot de la noadă. Și știți pentru ce oare? Pentru că n-avea coadă. Și limbuțea prea tare că-aceast-adăugire De păr, de zgârci, de nerve, această prelungire Absurdă a spinării e proba cea mai mare D-o minte mărginită, d-o scurtă cugetare; Și da cuvânt prea ... să aibă și gust, talent, știință, Prestigiu cu diplome ca cei din seminariu, E foarte necesariu La o momiță coada. Și spre încredințare, Zicea că de spinare Și cap, și coad-atârnă; și unul la o parte, Și alta-n jos de alta, după firești cuvinte, Măduva de ...

 

Ion Creangă - Inul și cămașa

... depănat pe râșchitor, spre a-l face căleap; călepele s-au fert cu leșie, să se înălbească, apoi te-au pus pe vârtelniță, de pe care au început a le depăna pe mosoare cu letca; de pe mosoare te-au urzit pe urzoi, apoi te-au luat și te-au învălit pe sulul de dinapoi, punând vergele pintre pături, ca să nu se hrentuiască urzala; și fuscei pintre rost, ca să nu se încâlcească natra. După asta te-au ... trecându-te prin ițe și prin spată; și, cu ajutorul slobozitorului, al zăvorului și al lopățelei, te-au întins în stative, legându-te de sulul de dinainte, de unde se începe "gura pânzei". Călepele lăsate pentru bătătură le-au depănat pe țevi cu sucala; apoi, punând țăvile în suveică, au început a ... Tocmai așa, soro! Gardul, pe care ești tu întinsă acum, a fost altădată pădure. Ce are să fie de-acum înainte? Mătasa, frunză de dud întrată în pântecele unor gândaci. Varul, ce-a fost mai înainte? Dar funiile și odgoanele? ș.a. Femeile leneșe de la țară au cântecul acesta: Puseiu pânza, când da frunza, Ș-o gătiiu în Sân-Văsii Și-mi păru că mă grăbiiu... i de lungă-i ca o pungă Și

 

   Următoarele >>>